Fabrica de fapte bune.Bursierii Fundației Comunitare Prahova: Ștefan Carol Marian Popescu, tânărul admis la două facultăți de la UPG Ploiești

Fabrica de fapte bune.  Bursierii Fundației Comunitare Prahova: Ștefan Carol Marian Popescu, tânărul admis la două facultăți de la UPG Ploiești

Fondul de Burse și Mentorat, derulat de Fundația Comunitară Prahova, reușește să confere acel suport absolut necesar tinerilor valoroși care merită să fie sprijiniți să depășească provocările și greutățile pe care le întâmpină. Iar faptele bune există și schimbă lucrurile în bine. Ștefan Carol Marian Popescu este un tânăr ambițios. Anul acesta a fost admis la Universitatea Petrol – Gaze Ploiești, la două facultăți. Este unul dintre cei 15 beneficiari ai Fondului de Burse și Mentorat.

Fundația Comunitară Prahova a lansat, în luna februarie 2021, o nouă provocare pentru fapte bune. Fondul de Burse și Mentorat, un instrument absolut necesar pentru ca tinerii valoroși să fie ajutați să-și continue studiile. Printre cei care au beneficiat de o astfel de bursă se numără Ștefan Carol Marian Popescu.

Absolvent al Colegiului Economic „Virgil Madgearu” Ploiești, Ștefan Carol Marian Popescu are 18 ani și a fost admis, în 2021, la două facultăți din cadrul Universității Petrol-Gaze din Ploiești. Din acest an, tânărul va fi student la Facultatea Științe Economice – Cibernetică, Statistică și Informatică Economică (CSIE), dar și la Facultatea de Litere și Științe, specializarea „Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar”.

„Bursa primită m-a ajutat extrem mult”, spune Carol, care este din comuna Starchiojd, iar în prezent locuiește în Ploiești.

Vorbește responsabil despre planurile de viitor, chiar dacă grijile și problemele nu i-au fost nicicând străine. Este pasionat de literatură, gastronomie și folclor, despre care spune că ar trebui promovat. A făcut parte din două ansambluri de dansuri populare. Îi place să scrie poezii, iar pasiunea lui i-a oferit șansa să participe și să obțină premii la concursuri naționale și internaționale.

„Am aflat de Fundația Comunitară Prahova cu doar câteva zile înainte de data limită de depunere a dosarelor pentru burse”, spune el.

Totul a început cu un mesaj primit de la o fostă colegă de clasă. A aplicat și s-a numărat printre cei 15 câștigători ai burselor de sprijin, fiecare în cuantum de 2.400 de lei.

„Bursa primită m-a ajutat extrem de mult. Pe lângă banii primiți de la Fundația Comunitară Prahova, am adăugat diferența pentru a achita taxa pentru cea de a doua facultate la care m-am înscris, scutind-o pe mama mea de o cheltuială destul de mare”, ne-a povestit tânărul a cărui poveste de succes poate fi oricând dată drept exemplu. Și, spune Carol, și-ar dori, pe viitor, să ajute la rândul său alți tineri, prin acțiuni de voluntariat.

„Mi-ar face o deosebită plăcere să pot fi voluntar, astfel încât să devin mentor pentru alți tineri în cadrul proiectelor derulate de Fundația Comunitară Prahova deoarece sunt destul de mulți tineri/elevi care au nevoie în primul rând de îndrumare, de sfaturi și de un gând bun în ceea ce privește viitorul carierei lor sau chiar în viața personală. Este o posibilitatea de a vorbi despre alegerile pe care le-am făcut de-a lungul timpului în diferite situații pe care le-am întâmpinat”, spune Carol, care într-adevăr poate fi dat exemplu când vine vorba de perseverență, de studiu, de dorința continuă să se perfecționeze…

Alături de Fundația Comunitară Prahova, 15 tineri au reușit să demonstreze că niciun efort nu este prea mare pentru a oferi sprijin generației de mâine. Tinerii frumoși din Prahova merită acest sprijin, iar Fundația Comunitară Prahova reușește să modeleze destine.

Scopul este unul care depășește granița ajutorului financiar. Fundația Comunitară Prahova și-a propus să creeze o comunitate și, alături de tineri ambițioși, de profesori, de mentori, dar și de sponsori, să confere acea piatră de temelie pentru faptele bune.

Fondul de Burse și Mentorat este un program al Fundației Comunitare Prahova, susținut de COLEN IMPEX – Antreprenor general în construcții, Equilibrium Residence Ploiești, Carmistin, Centrul Educațional SEVA, Centrul de Educație și Cercetare Româno-Finlandez Ploiești, Faxmedia Consulting, BRITT Structure, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Observatorul Prahovean – Știri din Ploiești&Prahova.

Lasă un comentariu

Din 2013, prin programele și evenimentele pe care le desfășurăm, unim resursele locale cu cele mai importante nevoi locale, pentru a susţine proiecte inovative, care transformă judeţul nostru într-un loc în care ne dorim să trăim.

Link-uri utile