Fondul OMV Petrom “Pentru Fapte bune care dăinuie”

Dezvoltarea comunitară este realizată, de cele mai multe ori, de către persoane rezidente în comunitatea respectivă, care observă nevoile locale și au viziunea și încrederea eficienței unei soluții. În lipsa unor grupuri de lucru organizate formate din localnici și a unor persoane cu expertiză care să direcționeze activitatea localnicilor, aceste idei deosebit de bune pentru dezvoltarea comunităților rămân numai la stadiul de idee.

În primii doi de implementare a programului „Fapte Bune care Dăinuie” de către OMV Petrom și Fundația Comunitară Prahova, alături de cele două organizații locale, Centre de Resurse ale Comunității, CERC Băicoi și CERC Boldești Scăieni, au luat ființă alte două organizații: CERC Aurul Negru Comuna Telega și Asociația Micilor Producători din Comuna Gornet. Astfel, aria de acțiune și numărul beneficiarilor deserviți de asociații care acționează pentru dezvoltarea comunitară, a crescut semnificativ în județul Prahova. Mai mult decât înființarea a două noi structuri de acțiune locală, prin programul „Fapte Bune care Dăinuie”, organizațiile au beneficiat de know-how pentru dezvoltarea competențelor de a reuși, sprijin, consiliere și resurse financiare pentru dezvoltarea acțiunilor locale, schimb de experiență cu organizații din țară și la nivelul județului Prahova. Toate activitățile programului au reprezentat o investiție pentru crearea de noi lideri și dezvoltarea comunităților pe termen lung.

În același timp, primii ani în consolidarea unei organizații locale sunt cei mai dificili. Liderii implicați în organizații sunt, aproape fără excepție, la prima experiență în coordonarea unei organizații de dezvoltare comunitară. Suportul experților externi, suportul financiar, crearea unei rețele de comunicare cu organizații similare, sunt necesare pentru depășirea problemelor, identificarea soluțiilor și menținerea motivației persoanelor implicate.

Mai multe detalii pe pagina dedicata programului: www.faptebunecaredainuie.ro.

Lasă un comentariu

Din 2013, prin programele și evenimentele pe care le desfășurăm, unim resursele locale cu cele mai importante nevoi locale, pentru a susţine proiecte inovative, care transformă judeţul nostru într-un loc în care ne dorim să trăim.

Link-uri utile